Nokia Lumia 730 face cel mai mare selfie din lume

de: Alexandru Puiu
24 11. 2014

Deşi speram că pasiunea globală pentru fenomenul selfie s-a mai domolit, imaginea de mai jos capturată cu un demonstrează că m-am înşelat.

La modul general, selfie-ul a existat din totdeauna, deşi nu cu acest nume. În ultimii ani însă respectivul termen, pe lângă faptul că a fost introdus în dicţionarul Cambridge de limbă engleză, a fost şi abuzat în foarte multe situaţii.

De această dată este vorba de un nou record mondial construit în jurul selfie-ului. După ce la premiile Oscar de anul trecut un a intrat în istorie ca fiind cel mai popular tweet din toate timpurile, acum vorbim de un selfie cu cele mai multe persoane materializat în captura de mai sus. Acesta a fost un proiect realizat de Microsoft în colaborare cu Coca Cola şi s-a desfăşurat în faţa unui mall din Bangladesh cu numele de Bashundhara City Shopping Mall. Pentru a luat parte la el, doritorii au trebuit să se înregistreze pe un site şi să se deplaseze într-un anumit loc.

Recordul a implicat folosirea unor cabine instalate la fiecare intrare în respectiva zonă pentru numărarea cu precizie a participanţilor. Dintre cei imortalizaţi, un număr foarte mare de persoane au primit premii sub formă de terminale Nokia Lumia 730. Pentru cel mai mare selfie din lume a fost folosit un Nokia Lumia 730. Motivul? Are o cameră frontală de 5 megapixeli optimizată pentru selfie.

Pentru a tăia un pic din avântul evenimentului, cei de la Guiness World Record au afirmat că, deşi recunosc acest record şi-l vor introduce în următoarea ediţie a cărţii, până la această oră nu a mai existat nici o astfel de tentativă. Cu alte cuvinte, acesta este primul, singurul şi, implicit, cel mai mare selfie de o asemenea amploare.